Curtea Constituțională (CCR) a amânat pentru 12 septembrie o decizie în privința (in)validării referendumului. După aproape 13 ore de dezbateri pe marginea condițiilor de valabilitate a referendumului pentru demiterea președintelui Traian Băsescu, ședința s-a încheiat cu o decizie surprinzătoare.
Până pe 12 septembrie, Curtea ar trebui să primească date actualizate despre corpul electoral din România, în condițiile în care Ministerul de Interne, cel care a organizat referendumul, a anunțat în această dimineață că nu-și poate asuma responsabilitatea față de „corectitudinea listelor electorale permanente”. Până atunci, Crin Antonescu va rămâne președinte interimar.
Astfel, până pe 31 august, Guvernul României trebuie să trimită la CCR „listele electorale permanente actualizate în baza cărora s-a desfășurat referendumul din 29 iulie 2012”, au decis judecătorii.
Citește și REFERENDUM 2012. Ce a răspuns Institutul Național de Statistică judecătorilor Curții Constituționale
Iată derularea evenimentelor:
UPDATE 18.00 Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) arată, în răspunsul dat Curții Constituționale, că responsabilitatea privind actualizarea listelor electorale permanente revine primarilor și serviciilor de evidență a persoanelor aflate în subordinea lor, conform legii. Aceeași explicație a fost oferită și de Ministerul de Interne, care are în subordine doar Direcția Generală de Evidență a Persoanelor, care își culege datele din teritoriu.
Conform AEP, care dă detalii dintr-un control prin sondaj realizat în aproape 40% din primăriile din România, în 2011, pe listele electorale se aflau peste 33.000 de persoane decedate, iar listele erau păstrate și gestionate „necorespunzător”. Cele mai multe nereguli, inclusiv persoane decedate care figurau ca votanți, au fost găsite la primăriile comunale.
UPDATE 17.50 Institutul Național de Statistică a răspuns Curții Constituționale că nu poate oferi date exacte cu privire la numărul de persoane de peste 18 ani din România, pentru că datele definitive ale recensământului din 2011 vor fi disponbile abia în semestrul doi din 2013. De altfel, INS nu poate oferi date despre cine are drept de vot în România.
UPDATE 17.35 Victor Ponta anunță că Guvernul se va reuni vineri pentru a lua măsurile executive necesare pentru aplicarea solicitărilor formulate din partea Curții Constituționale, la ora 12 urmând să aibă loc, la Guvern, discuții cu toate instituțiile responsabile în actualizarea listelor electorale.
În comunicat, premierul Victor Ponta este citat spunând că Executivul respectă opțiunile tuturor românilor și asigură partenerii externi că în România statul de drept și independența instituțiilor democratice nu sunt afectate de disputele cu caracter politic.
„De altfel, Guvernul se va abține, în perioada următoare, de la orice formă de comentariu politic referitor la acestă decizie, pentru a nu interfera în niciun fel în decizia care trebuie să fie luată, în septembrie, de către Curtea Constituțională”, afirmă Ponta, în comunicat.
CITEȘTE AICI MAI MULTE DETALII DIN COMUNICATUL PREMIERULUI VICTOR PONTA
UPDATE 17.15 Curtea Constituțională a anunțat, într-un comunicat de presă, că a decis amânarea pronunțării unei decizii privind validarea sau invalidarea referendumului până pe 12 septembrie, din cauza „datelor contradictorii” pe care le-a primit de la instituțiile statului, în legătură cu listele electorale.
„Având în vedere datele contradictorii care au fost transmise Curții Constituționale în legătură cu numărul persoanelor aflate pe listele electorale permanente de către autoritățile publice implicate, Curtea Constituțională a solicitat Guvernului României ca, pâna la data de 31 august 2012, să transmită listele electorale permanente actualizate în baza cărora s-a desfășurat referendumul din 29 iulie 2012″, se arată în comunicatul de presă.
CITEȘTE AICI COMUNICATUL DE PRESĂ INTEGRAL AL CURȚII CONSTITUȚIONALE
UPDATE 16.50 Președintele interimar Crin Antonescu face declarații de presă la ora 19.00.
UPDATE 16.37 Judecătoarea Aspazia Cojocaru a declarat că, în opinia ei, referendumul trebuia anulat, pentru că s-a bazat pe date false.
UPDATE 16.00 CCR a decis amânarea verdictului pentru 12 septembrie. Curtea cere Guvernului ca până la 30 august să trimită datele referitoare la listele electorale actualizate.
UPDATE 14.00 Ministerul de Interne a trimis joi o nouă comunicare către CCR, în care spune că nu își poate asuma responsabilitatea pentru corectitudinea listelor electorale permanente, pentru că nu dispune de mijloace suplimentare de verificare a acestor date. În cursul zilei de miercuri, MAI trimisese la CCR o adresă în care susținea că numărul total al alegătorilor este 18.292.514, adică cel pe baza căruia s-a desfășurat referendumul.
Adresa arată că, începând cu modificarea legii de funcționare din 2004, MAI nu mai are responsabilitatea de a actualiza listele electorale, ci autoritățile administrației publice locale – servicii locale sau județene de evidență a persoanelor.
MAI, prin Direcția de Evidență a Populației, arată în adresă că „există posibilitatea” ca pe listele electorale să fie înscrise persoane decedate sau persoane care s-au stabilit în străinătate.
Cauza acestor erori ar fi faptul că ofițerii de stare civilă de la primării sau personalul serviciilor de evidență a persoanelor din subordinea consiliilor locale nu au comunicat sau nu au operat datele privitoare la aceste persoane. O altă cauză ar putea fi „neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă” a acestei obligații de către primării.
În cazul românilor care s-au stabilit în străinătate, cu acte oficiale, MAI dă vina pe autoritățile străine care nu au comunicat datele sau pe românii care nu au anunțat autoritățile din țară.
CCR a anunțat miercuri seară că amână dezbaterile pentru joi, la ora 09.00, și că solicită informații MAI și INS. „Plenul Curții Constituționale, în temeiul art. 77 din legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a solicitat informații necesare soluționării contestațiilor de la Ministerul Administrației și Internelor și de Institutul Național de Statistică. Până la momentul închiderii ședinței, Ministerul Administrației și Internelor nu a răspuns solicitării Curții”, se arată într-un comunicat al CCR.
Drept răspuns, Ministerul de Interne a comunicat cifra de la care s-a dat startul referendumul: 18.292.514. Ceea ce înseamnă că instutuția condusă de Ion Rus pune punct unei campanii pornite din propriul partid, care încearcă să pună presiune pe CCR să coboare pragul de validare, în baza unor cifre neoficiale privind numărul de alegători din România.
Zegrean: Trebuie să avem documente
„Noi suntem judecători, noi trebuie să avem documente trimise către noi”, a declarat președintele CCR, Augustin Zegrean, explicând că pe baza acestor documente se iau decizii și se răspunde la sesizări.
El a spus că sesizările către Curte fac referire la faptul că numărul cetățenilor înscriși pe listele de vot este mai mare decât cifrele de la INS.
„Am cerut să ne spună care e cifra pe care o dețin”, a spus Zegrean.
Magistrații trebuie să ia o decizie după ce Biroul Electoral Central a prezentat rezultatele finale ale referendumului din 29 iulie. Potrivit acestora, la urne au venit 8.459.052 de persoane, dintr-un total de 18.292.464 înscrise în listele electorale, ceea ce înseamnă că prezența la vot a fost de 46,24%.
Potrivit legii, condiția de validare a referendumului este ca la acesta să participe jumătate plus unu dintre alegători, respectiv 9.146.234 de persoane.
Dacă magistrații Curții Constituționale vor invalida referendumul, decizia se trimite în Parlament, care ia act, iar Traian Băsescu se poate întoarce la Cotroceni.
După prezentarea rezultatelor finale ale BEC, Parlamentul a transmis Curții Constituționale un punct de vedere în care cere să ia în considerare prevederile ordonanței potrivit căreia referendumul este valid indiferent de numărul participanților. Cu toate acestea, președintele Comisiei juridice a Senatului, pesedistul Toni Greblă, a declarat, pentru gândul, că USL nu are nicio șansă la Curtea Constituțională. Ion Iliescu, în schimb, susține că judecătorii nu pot să nu ia în calcul că aproape 8 milioane de români au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu.
MAI: Am comunicat CC numărul de persoane aflate pe listele electorale la 29 iulie – 18.292.514
Oficialii Ministerului Administrației și Internelor au declarat, miercuri seara, pentru Mediafax, că instituției i-au fost solicitate de către Curtea Constituțională precizări privind numărul de persoane aflate pe listele electorale în 29 iulie și că a fost deja comunicat că acesta este de 18.292.514.
„Ministerul a primit, în cursul zilei de miercuri, această solicitare din partea Curții și, drept răspuns, a fost comunicat numărul de 18.292.514 de persoane, respectiv cel precizat de MAI înainte de referendumul din 29 iulie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Administrației și Internelor (MAI), Marius Militaru.
În 24 iulie, ministrul Administrației și Internelor, Ioan Rus, a anunțat că numărul total al cetățenilor cu drept de vot este de 18.292.514.
Citește și REFERENDUM 2012. REZULTATE FINALE BEC. Prezența la vot 46,24%. Pentru demiterea lui Băsescu au votat 87,52%, iar împotrivă – 11,15%
Citește și REFERENDUM 2012. Președintele Comisiei juridice a Senatului, Toni Greblă (PSD): „USL nu mai are ce face”
Citește și REFERENDUM 2012. Ambasada SUA la București: Curtea Constituțională TREBUIE lăsată să ia o decizie bazată pe principii, fără niciun amestec
Citește și REFERENDUM 2012. Documentul trimis de Parlament către Curtea Constituțională: Legea aplicabilă pentru referendum este cea fără prag electoral